Home » Afaceri in Timisoara
Investitie germana la Timisoara: 200 de locuri de munca si patru milioane de euro
Scris de: 247timisoara (spune-ti parerea!)
Publicat in 2011-02-19 | Sursa
Aceasta este promisiunea făcută vineri de reprezentanţii firmei germane B. Braun, prezenţi la Timişoara pentru a inaugura fabrica de soluţii perfuzabile. 200 de locuri de muncă pentru timişoreni şi patru milioane de euro investiţi anul trecut la nivel local sunt primele date concrete oferite de conducerea firmei germane, cu promisiunea că lucrurile nu se vor opri aici.
„Aceasta nu este o investiţie de luni de zile, pe care să o retragem când vremea rea, ci este pe ani de zile. Asta înseamnă că locurile de muncă şi investiţiile de aici vor fi garantate pe termen lung. Dacă vorbim de viitor, trebuie să spunem că suntem abia la începutul investiţiei. Mai avem nevoie de implicarea autorităţilor locale pentru a ajunge unde ne-am propus”, a precizat dr. Meinrad Lugan, membru în Consiliul de Administraţie al B. Braun Melsungen AG. Prezent la eveniment, dr. Adrian Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a ţinut să sublienieze: ”Nu există act medical în care să nu se folosească soluţii perfuzabile, fie că se desfăşoară în spital, fie acasă la pacient, iar produsele perfuzabile reprezintă una dintre importantele achiziţii ale medicinei de la începutul secolului 20. Soluţiile perfuzabile au salvat mai multe vieţi la nivel planetar decât orice alte intervenţii chirurgicale ”. Prezent la eveniment, prefectul Mircea Băcală a precizat: „Această investiţie poziţionează Timişul ca cel mai important pol de dezvoltare în zonă şi voi lupta pentru înlăturarea birocraţiei pentru orice investitor şi pentru a-i atrage”. Consulul Germaniei la Timişoara, Christian Olasz a felicitat reprezentanţii B. Braun pentru ”decizia înţeleaptă de a investi în vestul României”. În 2010, B. Braun a investit 4 milioane de euro în extinderea unităţii de producţie din Timişoara. Investiţia a vizat creşterea capacităţii de producţie în vederea atingerii unei capacităţi totale de 19 milioane de unităţi de soluţie perfuzabilă la nivelul anului în curs. România, prin această investiţie, devine centru de distribuţie al companiei B.Braun în regiune. Începând cu acest an, produsele B.Braun fabricate la Timişoara vor fi livrate nu numai în România, ci şi pe pieţele ţărilor vecine precum Bulgaria, Serbia, Montenegro, Macedonia şi Albania. În acest an, compania germană intenţionează să investească încă 2 milioane de euro în modernitzarea unităţii de producţie. Fabrica de la Timişoara va avea până la 200 de angajaţi.
Trimite YM Tipareste Vezi PDF





Interventia aparent inofensiva a unui coleg in treburile tale se va dovedi a fi nepotrivita. Nu-ti vrea raul, dar nici nu joaca un rol benefic in activitatea pe care o desfasori. Sfatul sau nu se potriveste situatiei de fata iar cunostintele sale nu sunt compatibile cursului firesc al evenimentelor, ca atare trebuie sa fii ceva mai rezervat atunci cand unii se ofera sa te ajute. Unii doar cred ca detin informatiile necesare pentru a sari in ajutorul tau, pentru ca, in practica, lucrurile pot sta exact pe dos: mai mult strica!