Home » Afaceri in Timisoara
Contragarantare pentru credite, o solutie pentru finantarea afaceriilor
Scris de: Handro Valentin & Inforama (1 comentarii )
Publicat in 2011-03-22 | Sursa
In actualele conditii dificile determinate de criza nu exista relansare economica fara finantare. Astfel din preocuparea de a aduce in dezbatere teme de interes major pentru comunitatea financiar – bancara in cadrul parteneriatului instituţional încheiat între Institutul Bancar Român şi Fondul Român de Contragarantare S.A, Timisoara este unul punctele de pe harta seriei de evenimente începute la Bucureşti la data de 10 februarie 2011. In ziua de 24 martie urmează să fie organizată conferinţa cu tema „Tehnologii şi produse de garantare şi contragarantare în sprijinul relansării activităţii de creditare” şi în municipiul de pe Bega, dezbatere menită să contribuie la reuşita programului organizat în scopul sprijinirii accesului la finanţare al IMM şi, totodată, al relansării creditării mediului de afaceri în România. Joi începând cu ora 1700, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara – CRAFT, sala Europa, vor fi prezenti reprezentanţi ai instituţiilor de credit, ai Băncii Naţionale a României, ai Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Fondului de Garantare a Creditului Rural, Fondului Român de Garantare a Creditelor pentru Întreprinzătorii Privaţi, precum şi din instituţii, organizaţii, asociaţii cu activitate relevantă în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi al susţinerii mediului de afaceri, în general. De asemenea, la intalnire şi-au anunţat participarea peste 150 de întreprinzători din Timişoara şi din regiunile limitrofe.
"Cu toate că evenimentul de la Timişoara închide seria celor similare începute în luna februarie la Bucureşti, împreună cu partenerul nostru Institutul Bancar Român, nu putem spune că ne oprim aici – suntem încă doar la început de drum – vrem să asigurăm în continuare, prin acţiuni specifice acestora, realizate în mijlocul şi cu ajutorul mediului de afaceri şi a tuturor celor implicaţi – finanţatori, garantori, patronate – cunoaşterea, pe de o parte, a nevoilor reale ale IMM şi, pe de altă parte, să ne acordăm în deplină consonanţă cu acestea, strategiile şi instrumentele de sprijin dedicate IMM realizate de Fondul Român de Contragarantare. Totodată, ne dorim şi mai mult recunoaşterea de către toţi cei aflaţi în jurul întreprinzătorilor, a importanţei şi conştinetizării, acum mai mult decât oricând, a necesităţii de formare a unei echipe unite şi stabile, care să lucreze împreună pentru sprijinirea şi consolidarea poziţiei sectorului IMM şi pentru redobândirea pe baze reale a statutului de motor al economiei şi de contributor important la realizarea produsului intern brut al României" a declarat domnul Ioan Hidegcuti, Preşedintele Directoratului Fondului Român de Contragarantare S.A.
Solicitarea unei garanţii contragarantate sporeşte şansele IMM de obţinere a unui credit, în timp ce băncile pot să-şi dezvolte portofoliul şi instrumentele de creditare, în condiţii de risc mult mai confortabile. Fondul Român de Contragarantare ajută la multiplicarea finanţărilor acordate IMM, reducându-se totodată riscul finanţatorilor şi amplificându-se astfel sprijinul acordat întreprinzătorilor.
Având corespondenţă în practici recunoscute la nivel european, activitatea Fondului Român de Contragarantare S.A. este exclusiv orientată spre susţinerea sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii din România, în sensul contragarantării garanţiilor acordate de către fondurile de garantare care susţin creditele şi alte instrumente de finanţare obţinute de întreprinzătorii privaţi de la instituţiile financiare bancare şi alte categorii de finanţatori, pentru sprijinirea, dezvoltarea şi înfiinţarea de firme noi, finanţări pentru investiţii, capital de lucru şi pentru finanţarea sau cofinanţarea proiectelor IMM finanţate din fondurile structurale.
Preluarea de către Fondul Român de Contragarantare S.A. a unei părţi din riscul asumat de către fondurile de garantare la acordarea de garanţii IMM în relaţiile acestora cu băncile, are ca rezultat amplificarea potenţialului financiar al fondurilor de garantare. Se întăreşte totodată, încrederea băncilor şi a altor categorii de finanţatori în soliditatea şi solvabilitatea fondurilor de garantare, determinându-se implicit şi mobilizarea potenţialului pieţei financiare pentru dezvoltarea mediului de afaceri în general.
In forma de organizare a acestui fond actionari initiali sunt Ministerul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, Comertului si Mediului de Afaceri, cu o cota de participare de 68%, si Fundatia Post-Privatizare, cu o cota de 32%. Valoarea participatiei statului roman la constituirea capitalului social initial al Fondului este de 272 milioane lei, iar a Fundatiei Post-Privatizare este de 128 milioane lei. Desi nu au trecut decat 8 luni de cand Fondul Roman de Contragarantare a devenit operational, acesta a acordat peste 2.000 de contragarantii, la imprumuturi de peste 320 milioane de euro, contribuind la mentinerea a peste 45.000 de locuri de munca si la accesarea unui volum sporit de sume pentru atragerea fondurilor europene.
Ca şi iniţiativă de ultimă oră, Fondul Român de Contragarantare S.A. elaborează o schemă de minimis pentru acordarea de contragaranţii pentru beneficiarii Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. Astfel, prin colaborarea cu Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, reducerea maximă acordată de Fondul Român de Contragarantare S.A., sub formă de ajutor de minimis, va fi de 150 de puncte de bază, caz în care comisionul de garantare va fi de 2,3 %, iar procentul maxim de contragarantare va fi de 80% la o valoare maximă a contragaranţiei de 64.000 Euro sau echivalent în lei.
Totodată, pentru a veni în sprijinul întreprinzătorilor care activează în sectorul agricol, împreuna cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost elaborat proiectul de Normă nr. 3/2011, privind contragarantarea garanţiilor aferente finanţărilor contractate de IMM care activează în sectorul producţiei primare de produse agricole, precum şi proiectul Convenţiei-cadru de contragarantare ce va fi încheiată în mod corespunzător, cu Fondul de Garantare a Creditului Rural. Proiectul de normă instituie o schemă de ajutor de minimis, elaborată în conformitate cu prevederile Regulamentului CE nr. 1535/2007 privind aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul CE ajutoarelor de minimis în sectorul producţiei de produse agricole şi are ca suport alocarea unei cote din plafonul gestionat de Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru acordarea de contragaranţii IMM care activează în sectorul producţiei primare de produse agricole.
Trimite YM Tipareste Vezi PDF | 5 tag-uri gasite pentru "Contragarantare pentru credite, o solutie pentru finantarea afaceriilor":
bani, credite, contragarantare, finantare, afaceri,
Afaceri in Timisoara: Contragarantare pentru credite, o solutie pentru finantarea afaceriilor (1 comentarii)
intreprinzator a notat cu
Revedeti penultimul aliniat. In conditiile in care programul pentru imm-uri pentru tineri prevede un ajutor de maxim 10000 euro, de unde veniti cu cifre despre contragarantie in suma de 64000 euro ??? (adaugat in 2011-03-25 00:49)
Citeste articole similare cu "Contragarantare pentru credite, o solutie pentru finantarea afaceriilor"
Afaceri in Timisoara: Gillian Anderson, alias agentul Scully din serialul "Dosarele X", asteapta din zi in zi sa-i vina sorocul si sa aduca pe lume un copil. Actrita a ramas insarcinata la numai trei luni ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Miliardarul Roman Abramovich, patronul echipei de fotbal Chelsea, trebuie sa faca fata celui mai mare divort din istorie. Potrivit revistei News of the World, sotia sa, Irina Abramovich, ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Pentru ca linistea conjugala a cuplului Banica - Marin sa nu fie zgaltaita din cauza competitiei, Andreea va vota show-ul "Dansez pentru tine" la premiul pentru "Cea mai buna emisiune ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Lumea mondena a Bucurestiului s-a adunat vineri seara la club Bonsai, care si-a redeschis portile pentru un nou sezon de nopti albe. Miodrag Belodedici, Bogdan Stelea, Oana Roman, Gina ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Daca va intrebati de ce nu au fost pana acum publicate poze cu fetita fotbalistului Adrian Mutu si a sotiei lui, Consuelo , Academia Catavencu va da raspunsul: au cerut prea multi bani. ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Dupa ce telenovela “Lacrimi de iubire” si-a tinut, pe parcursul a 200 de episoade, telespectatorii cu sufletul la gura, filmul cu acelasi nume intra maine in cinematografe pentru a ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: După ce recent partenerele lui David Bekham şi Tom Cruise au fost nedespărţite la Paris în timpul prezentărilor de modă, a sosit şi randul celor doi ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Una dintre cele mai frumoase actrite ale anilor '50 si '60, Gina Lollobrigida , planuieste sa se casatoreasca cu Javier Rigau, un spaniol mai tanar ca ea cu 34 de ani, relateaza presa ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: INTREPRINZATOARE. Gina Pistol a invatat in decursul ultimilor ani ca frumusetea este profitabila. Si-a incercat norocul cu televiziunea si cinematografia, dar mai rentabil i s-a parut ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Pro TV propune "Om sarac, om bogat", un serial despre confluenta a doua lumi, cea a oamenilor saraci si cea a bogatilor. E o comedie de cursa lunga cu accente de dramatism, in ale carei ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Stefan Banica jr este client fidel al unui restaurant cu specific italienesc din Capitala. Cantaretul a devenit spaima angajatilor pentru ca tipa la ospatari, nu lasa niciodata bacsis ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Cantareata va crea tinute sexy pentru o marca internationala care se va lansa in Romania ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: REVENIRE. In urma unui bilant la rece, Delia Matache a realizat ca si-a neglijat dramatic cariera muzicala in cei doi ani cat a fost iubita lui Edi Iordanescu. ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Cantareata Andreea Banica stie sa profite din plin de intimitatea sa. ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: La adunarea anuala a bisericii scientologice din Sussex, de la sfarsitul saptamanii trecute, membrii cultului au platit bani multi pentru a sta cat mai aproape de vedeta din "Misiune ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: La „Tablou de nunta“, pe Antena 1, s-au confruntat ultima oara nunta manelistului Catalin Arabu si o nunta de anonimi. ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Andreea Marin si sotul ei, Stefan Banica jr, vor sa scoata o carte care sa cuprinda toate materialele negative scrise despre ei prin presa in ultimii ani. ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Ramasa singura in trupa, dupa plecarea Juliei, Claudia Sexxy si-a schimbat si viziunea asupra a tot ce inseamna afaceri. ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: Ileana Stana Ionescu este una dintre vedetele noului serial. ... citeste | PDF
Afaceri in Timisoara: "Când un prieten stabilit în Spania mi-a spus că autorităţile au găsit metoda perfectă de prinderea românilor aflaţi ilegal în ţara lui Cervantes, ... citeste | PDF





Interventia aparent inofensiva a unui coleg in treburile tale se va dovedi a fi nepotrivita. Nu-ti vrea raul, dar nici nu joaca un rol benefic in activitatea pe care o desfasori. Sfatul sau nu se potriveste situatiei de fata iar cunostintele sale nu sunt compatibile cursului firesc al evenimentelor, ca atare trebuie sa fii ceva mai rezervat atunci cand unii se ofera sa te ajute. Unii doar cred ca detin informatiile necesare pentru a sari in ajutorul tau, pentru ca, in practica, lucrurile pot sta exact pe dos: mai mult strica!